Citeam zilele trecute un blog despre vremurile vechi, despre anii în care majoritatea celor de vârsta noastră eram mai fericiţi. Eu cel puţin ştiu că eram. Eram copil şi locuiam în centrul oraşului într-o casă închiriată de părinţi. Alături aveam un parc în care tata ne dădea pe mine şi pe fratele meu cu sania iarna, iar vara ai mei se plimbau de mână. În după-amiezele plicticoase de vară, cât timp ai mei erau la servici, obişnuiam cu fratele meu să sărim gardul în acel parc să ne plimbăm, să ne tăvălim prin iarbă. Heh, vremuri. Clasele primare, cu bastonaşele şi liniuţele, plus riglele luate peste mână de la ai mei pentru că nu scriam caligrafic. Apoi mutarea la bloc între betoanele cartierului oribil în care locuiesc şi acum. Şi ce ar fi putut face băieţelul acela pierdut printre blocuri şi unităţi militare decât să crească aşa cum poate. Slujbele părinţilor prea solicitante, timp pentru plozi prea puţin. Terminate opt clase cu brio, premint în aproape toţi anii şi apoi, surpriza liceului. Neplăcerea de a merge să vezi 24 de tipi care îţi sunt colegi şi printre care nu vezi decăt un chip familiar. Fostul meu coleg de bancă din liceu, Dragoş (aka Sick-Boy, încă i se mai spune aşa, poreclă pe care i-am dat-o după ce am văzut prima dată Trainspotting). Beţii, descoperirea senzaţionalului animal care este femeia. Relaţii, nopţi pierdute cu fufe sau cu tipe pe care le iubeam. Slujbe pe ici, pe colo, ba la ceva fiţiucă locală, ba la cotidian, ba la tipografii. Au trecut astfel 6 ani de lucrat în presă. Hehehe, "marele ziarist" / scriitor a ajuns la anii de acum, lucrează aiurea la o firmă de automatizări unde cică e director de imagine, dar de ceva vreme e secretară.
Poate că până la urmă toate s-au aşezat bine sau poate că nu, dar nu pot să nu îmi amintesc de toate lucrurile frumoase de care am avut parte în copilărie şi de care nu mai am parte acum. De casa bunicilor iarna, la tăiatu' porcului, la plimbare în grădina publică de lângă vechea casă, alături de părinţi, la săruturile furate pe scara blocului la 15 ani, la chiulurile din liceu şi la prietenii de atunci.
Poate că până la urmă toate s-au aşezat bine sau poate că nu, dar nu pot să nu îmi amintesc de toate lucrurile frumoase de care am avut parte în copilărie şi de care nu mai am parte acum. De casa bunicilor iarna, la tăiatu' porcului, la plimbare în grădina publică de lângă vechea casă, alături de părinţi, la săruturile furate pe scara blocului la 15 ani, la chiulurile din liceu şi la prietenii de atunci.
