News

Am decis sa ma apuc sa scriu din nou macar din cand in cand la blogul asta. De ceva vreme sunt cam prea ocupat si nu am timp decat sa ma imbat ocazional sau sa dau o fuga pe la mare. O trecut si ziua mea de nastere, ocazie cu care am reusit performanta de a pierde 3 zile din viata si nu am ratat sansa de a ma da cu salvarea pana la Mangalia pe post de pacient.
Una peste altar, treaba e buna, si mi-am gasit o slujba aproape perfecta. E mult de munca, motiv pentru care nu prea am timp de altele, dar si echipa este super si avantajele imi plac.
Cand mi s-o mai intampla ceva interesant, dau de stire.

Codin

Aseară, fiind un proaspăt fost posesor de calculator, m-am hotărât că e cazul să îmi mai amintesc de unul dintre cei mai buni scriitori români, Panait Istrati şi am pus mâna pe prima carte din colecţe care mi-a ieşit înainte. În două ore am devorat poveştile despre moş Dumitru, Codin şi Kir Nicola din volumul Codin al lui Istrati. Timp de două ore am fost alături de cel mai mare brăilean prin bălţile Brăilei, la vânătoare de raţe sălbatice şi nagâţi, alături de un "ocnaş" cu suflet mare, am simţit mirosul care inunda simigeria albanezului Nicola în fiecare dimineaţă când făcea plăcintele, am stat cu sufletul la gură când moş Dumitru şi-a ucis armăsarul şi aproape am plâns când Codin a fost ucis cu atâta brutalitate.
Panait Istrati, un scriitor de mare valoare al literaturii româneşti, care din nefericire nu este chiar atât de popular cum mi-ar plăcea mie. După ce am terminat de citit acele rânduri fantastice, pentru puţin timp m-am bucurat din nou că sunt brăilean, că trăiesc într-un oraş atât de frumos şi în care au existat înaintea mea oameni atât de frumoşi şi atât de buni. Părerea mea este că Panait Istrati nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă românească respectabilă. Promit că în week-end-ul ce vine am să reciesc aventurile Chirei Chiralina, moşului Anghel, toate cele legate atât de strâns de copilăria lui Adrian Zografi, cel care avea să devină unul dintre scriitorii mei preferaţi.

Guy Fawkes

Aflu de la Radio Guerilla că astăzi este ziua de naştere a lui Guy Fawkes (13 aprilie 1570 – 31 ianuarie 1606), cel care a încercat pe 5 noiembrie 1605 să arunce în aer Palatul Westminster. Fanii filmului V for Vendetta sau cei care au văzut filmul, au mai multe şanse de a înţelege de ce am postat asta.
Radu de asemenea :)

"Remember, remember, the 5th of november, the gunpowder treason and plot. I know of no reason why the gunpowder treason should ever be forgot!"

Primăvară

Aşa de tare m-am săturat de toţi şi toate că îmi vine să explodez. Uite cum a ieşit soarele afară, iar eu stau înghesuit într-un birou, în faţa unui calculator. Uite cum găsesc pretexte din ce în ce mai dese în pauze de ţigară pentru a-mi încărca bateriile de la soare. Uite cum vreau să aleg în aer liber, să fac fotografii pe plajă sau pe munte şi să mă simt iar liber. Uite cum nodul cravatei mă strânge de gât. Uite cum picioarele vor să simtă pământul gol, nu strâmtoarea pantofilor. Uite cum nici pe tine nu te mai simt bătând în inima mea flămândă de libertate. Uite cum creierul mi se înfundă în prostii sterile despre interzicerea beach-barurilor în Constanţa şi Mamaia. Uite cum Tyler Durden spunea "I feel like putting a bullet between the eyes of every panda that wouldn't screw to save it's species" şi abia acum îl înţeleg.

Uite cum nu îmi mai pasă de nimic...

Owned!

Aşadar, în vinerea mare ne-am îmbătat noi (eu cu Radu şi cu Alexei) şi am eşuat la mine acasă într-un târziu. Era plănuit să continuăm beţia începută, dar din nefericire, Alexei a picat la datorie. Aşa că am fost nevoiţi eu şi Radu să ne luptăm cu berea şi cognacul. Problema (lui Alexei) a apărut atunci când ne-am dat seama că ne plictisim prea tare, iar pentru un meci de Heroes suntem prea beţi. Aşa că am hotărât să-l maltratăm un pic pe săracu' Alexei. Câteva poze:

Cameraman atacat de suporteri

Evident că astfel de chestie nu se putea întâmpla decât la noi, în eterna şi fascinanta Românică. Dobitocul din imagine a crezut că face o chestie foarte interesantă pentru el şi prietenii lui lobotomizaţi atunci când a atacat pe cameramanul televiziunii publice, Robert Cristea. Cum este posibil aşa ceva? Aseară canalele de ştiri spuneau că explicaţia dată de jandarmi, care se aflau în jur în număr destul de mare, a fost că forţele de ordine aveau cu "o altă misiune". Sunt curios ce misiune poate avea un reprezentant al forţelor de ordine, alta decât de a păstra ordinea. Poate că eu sunt părtinitor, având în vedere că am lucrat în presă şi era să îmi iau şi eu de multe ori bătaie cu miliţieni lângă mine şi legitimaţia de presă la vedere. După ce ieri spuneau că se desfăşoară "activităţi de identificare a celor implicaţi în incident, pentru tragerea la răspundere penală" (li se văd feţele atacatorilor!!!) astăzi, poziţia jandarmilor s-a schimbat: cameramanul este vinovat pentru că filma într-o zonă în care nu era permisă filmarea, adică pe stradă, pe domeniul public! Dragi jandarmi, la faza asta, dacă îmi permiteţi, v-aţi cam căcat pe voi; şi pute groasnic, trebuie să recunoaşteţi. Situaţia pe care o vedeam mai onorabilă: daţi afară cretinii incompetenţi care priveau spectacolul de la înălţimea cailor şi ceilalţi răspândiţi prin mulţime pentru că nu şi-au îndeplinit slujba. Şi acesta nu este un caz singular, astfel de chestii se întâmplă de când lumea, eu însumi am fost atacat de ceva indivizi pe stradă, iar la câţiva metri mai încolo, 3 poliţişti în uniformă priveau spectacolul. Afară cu ei, idioţi patentaţi, cât despre suporteri, despre care se spune că erau stelişti, asta nu e evident o dovadă de dragoste pentru echipă, şi sunt suporter stelist mulţumită lui Cezar, dar există cazuri în care tragi linie. Şi aici mă refer inclusiv la violenţa împotriva altor suporteri ai altor echipe. Nu exclud totuşi violenţa împotriva ţiganilor, dar asta e o altă poveste.

Idioţi

Mă întorceam aseară liniştit acasă. Am umblat prin oraş şi apoi am luat un microbuz pentru că era frig. La urechi aveam căştile de la mp3 player pentru că în microbuz urlau manele. Cu o staţi înainte de cea la care trebuia să cobor eu mi s-a părut că şoferul vrea ceva de la mine. Într-adevăr, mă întreba dacă intenţionez să cobor. Şi i-am spus omului că da, după care am pus la loc casca. El continuă să vorbească cu mine. Scot iar casca:
- Da' ce faci acolo, nu asculţi manele, huh? Nu îţi plac manelele!
- Nu dom'le nu îmi plac, ascult muzica mea, dacă tot am posibilitatea asta.
Foarte ofensat:
- Cum dom'le să nu îţi placă, toată lumea ascultă, dacă ascultă şi Băsescu!! Vrei să fii mai cu moţ, hă?
Între timp am ajuns la staţia mea. Înainte să cobor, l-am privit cu milă:
- Dacă ieşea Adrian Năstase, te-ai fi futut în cur?

Trecu şi paştele

A trecut şi sărbătoarea asta şi oricât mi-aş fi dorit să am posibilitatea de a comenta chestii legate de comportamentul consătenilor mei, nu prea pot pentru că aşa cum bănuiam, am fost foarte beat, a se citi foarte rău de tot. Pe la 4 dimineaţa, m-a trezit Anca pentru că adormisem în bar. Tot draga de ea îmi spusese să nu beau şi vodcă (pentru că de obicei nu beau) dar cine s-o asculte? Oricum, a fost paştele, bun sau rău, a fost.
Apoi a fost sentimentul ăla "de după". Durerea de cap şi mahmureala, calculatorul înapoiat lui Radu şi lipsa unui calculator acum (al meu şi-a prăjit placa de bază).
Vineri seară am făcut un pic de fan art pentru Fredo and Pid'jin (promit să pun poze mâine sau poimâine, depinde de Radu asta) pe pielea lui Alexei care a făcut prostia să adoarmă la mine în casă. Din fericire a luat totul aşa cum a şi fost, adică în glumă.
Ziua de luni a fost rezervată în mare parte Danei. Ne-am plimbat noi romantici pe un vânt de numa' şi apoi am fost să bem un suc. Vrea să mergem împreună în Australia, da' ce îs nebun?
Altă chestie interesantă este că aseară am descoperit că Blackie a mea oftează!

O întâmplare

M-am trezit cu o mare durere de cap pe o saltea îngustă, pusă direct pe podea. Camera în totală dezordine, cu rame de tablouri şi pânze lucrate pe jumătate îmi dădea impresia de cameră de cămin al unui student la arte plastice. Lângă mine, întinsă, aproape goală îşi savura somnul cel dulce de dimineaţă. Mi-am amintit ce s-a întâmplat aseară. Ne-am cunoscut în bar, am băut împreună destul de mult, dar nu cred că am făcut cunoştinţă. Cu alte cuvinte nu ştiam cum o cheamă pe femeia în a cărei casă mă trezisem. Fără a fi o frumuseţe ieşită din comun, avea acel magnetism ciudat, aproape animalic, visceral. Mi-a plăcut de cum am văzut-o dar ce mi-a plăcut şi mai mult a fost că ea a fost cea care a iniţiat o discuţie. Am vorbit despre multe, dar tot nu îmi amintesc acum numele ei.
S-a trezit şi ea şi somnoroasă s-a cuibărit la pieptul meu. Am aprins o ţigare pentru mine, una pentru ea. Am mai lenevit un pic în pat şi apoi a făcut cafea. Nu ne-am făcut promisiuni, nu am vorbit despre ce s-a întâmplat. Pur şi simplu ne-am cunoscut din nou în mica bucătărie, dar tot nimic despre nume.
După jumătate de oră, am plecat la servici. Nu ne-am făcut promisiuni, nu am stabilit când sau dacă ne mai întâlnim. A fost pur şi simplu o întâmplare şi nimic mai mult. Atunci de ce simt nevoia să o văd din nou? De ce aştept să vină seara pentru a merge din nou în acel bar?

Vreau şi eu o pişcină!

Omu' e cretin, prin definiţie, ce mi se pare totuşi groaznic e că fotografia e făcută prin Ardeal. Aveam o părere mai bună despre ardeleni, dar, deh, nu există pădure fără uscături. Pentru imagine, trebuie să îi mulţumesc lui Radu.

Slujbă idioată

Lucrează băiatu' de nu mai poate. Se chinuie la oferte, prospecte, adrese, comunicări, evaluări şi alte chestii asemănătoare, de nu se mai vede dintre teancurile de hârtii de pe birou. Sunt singurul din firmă care nu şi-a făcut curat în birou pentru paşte. Şi din nou se apucă să tragă toţi de curu' meu de îmi vine să plec naibii să dispar de tot. Am avut totuşi ceva vreme astăzi şi mi-am customizat cu ajutor (masiv) din partea lui Gabi blogul. Acum tot ar mai fi ceva modificări pe care intenţionez să le fac, dar se poate să le las pentru după paşte pentru că nu prea am vreme.
De azi au început să curgă şi prietenii de prin ţară. Primii care s-au prezentat au fost Anca şi Radu, dar urmează să vină şi Flint şi alţii, dar nu ştiu sigur care şi când. Sper că şefii mei se vor gândi la ceva primă de miel că la câţi inşi trebuie să cinstesc şi cu câţi să beau, tare mă tem că nu îmi ajunge salariul.

Paşte vs bani

Vine paştele şi realizez că defapt această sărbătoare magnifică a creştinătăţii nu mai este decât un prilej în plus de a chiuli de la slujbă, de a pierde vremea prin cârciumi, de a merge "la înviere" să etalezi noile creaţii de modă de prost gust şi aşa mai departe. Apropo de creaţii de modă, am descoperit că o colegă de-a mea nu are nici o şansă să fie "agăţată" pe stradă sau pe oriunde; fata asta, deşi arată bine, refuză cu desăvârşire să îşi arate buricul, cu alte cuvinte, nu este trendy, nu este cool, pentru că nu poartă tricouri de dimensiunea sutienului şi va muri fată bătrână. Săraca.
Acum, se poate spune că sunt lupul moralist, având în vedere că eu aştept paştele pentru a mai chiuli o vreme de la slujbă, pentru a mă întâlni cu ceva prieteni de prin ţară, de a bea ca porcu' şi poate cine ştie, facem totuşi o petrecere pe partea cealaltă a Dunării aşa cum tot plănuim.
Şi dacă nu ar fi paştele, poate ar fi la fel, dar cu condiţia neapărată de a nu avea slujbă. Am descoperit de ceva vreme că slujba (oricare ar fi ea) se pune în calea fericirii mele şi asta mă scoate din toate minţile. Un sistem ideal după părerea mea ar fi acela în care nimeni să nu fie nevoit să muncească. Odată cu apariţia primelor monede din aur şi argint certificate de stat (în timpul lidianului Croesus, 595 – 546 î.e.n.) "the shit hit the fan" cum ar zice americanii. De atunci lumea a început această cursă nebunească după bani, care a devenit viaţa tuturor. Eu personal sunt absolut scârbit de ideea de monedă, motiv pentru care banii nu au făcut niciodată purici la mine; cum am avut, cum n-am avut şi mi se pare că oricât de mulţi bani aş avea, tot nu mi-ar ajunge.
Am ajuns de la paşte la bani, dovadă poate că această sărbătoare creştină a devenit un eveniment foarte ieftin. Pentru mine nu ar fi o problemă foarte mare, din moment ce majoritatea lobotomizaţilor de doi bani de care sunt înconjurat (mă refer la semi-moldovenii cu care din păcate împart oraşul şi nu la cei apropiaţi mie) mă consideră satanist pentru că sunt pletos. Dar asta e o altă poveste, ca şi cea despre religie vs credinţă, pe care le voi relata cât de curând.

Cei mai cei

Fredo&Pid’Jin © Eugen Erhan & Tudor Muscalu.


Stay tuned, noi episoade în fiecare săptămână!!!

Misoginul

Misoginul este bărbatul care apreciază femeia la adevărata ei valoare. Pentru a evidenţia poziţia mea vis a vis de femei avem şi o mică poză pe care mi-a făcut-o Cristi Năvălici acum 2 ani în Vama Veche.

Telenovela continuă (mai bine nu)

Ehh... După cum mă aşteptam, draga de Laura nu a putut să posteze o replică aici în care să spună care este bărbatul ideal, dar a trimis un sms. Aşa că:

"Nu merge netu.Scurt şi la ob.:Bărbat adev.e acela care-şi ştie stăpâni firea,adică impulsurile de mânie,orgolii prosteşti,poftă iraţională sau alte patimi în care toţi suntem încarceraţi prin delăsare." (plm. adânc, nu?) @Femeia,cu delicateţea ei (aici vei riposta vehement spunând că d unde atâta delicateţa,nu mai există aşa ceva în zilele noastre..)" (like dooh, biaaatch!!!) "are darul şi menirea d al transforma din Arc(Războinic) în Liră,(îmblânzeşte pornirile iuţi şi dure de războinic).."

Stau şi mă întreb ca orice profan, ce dracu' a vrut să spună Laura? Adică eu sunt un arc şi ea vare menirea să mă transforme în liră??? Nu merci, îmi place să fiu încordat, chiar şi femeile preferă bărbaţii încordaţi, aşa cum spuneam şi ea aproba în postul trecut, deci am ajuns în zgomotul biroului să nu mai înţeleg ce dracu' se întâmplă. Lămuriţi-mă vă rog, sunt un biet blond...

Dumb bitches take II

De această dată, după ce am descoperit noi minunăţiile pe care le pot face telefoanele mobile, am descoperit şi fascinanta lume a IMs. So, am început noi să avem o foarte frumoasă şi coerentă discuţie pe Yahoo Messenger:

Eu: Păsărică, dacă tu nu ai vrut să încetezi cu "mesajele trimise aiurea"...

Eu: N-o mai face pe moarta în păpuşoi că am auzit şi io de Buddy Spy

Ea: ce cu tine mai ?

Eu: Noah... M-ai stârnit cu fazele alea penale

Ea: noh bene

Eu: Trebuia să îţi vezi de treaba matale când ţi-am zis să faci aşa

Eu: Acum am un nou "pet"

Ea: roolin babe....

Eu: Apropo, şi discuţia asta se va deplasa pe blogul meu

Ea: bineeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

Ea: ffffffffffff binee

Eu: Ştiu, fac lucrurile bine

Eu: Apropo, m-au deranjat remarcile despre masculinitatea mea făcute de tine în sms...

Eu: Din câte îmi amintesc eu, mi s-a sculat de fiecare dată şi nu te-ai plâns deloc

Eu: Deci nu sunt bun numai la scris bloguri...

Ea: :))

Ea: asa-i asa-i

Eu: Şi da, mă "cam mănâncă" subiectul Laura

Eu: Dar de descărcat nu m-am mai descărcat aşa cum o făceam noi cam de atunci

Ea: >:)

Eu: Deci nu pot spune că nu îmi lipseşte asta

Eu: Tocmai asta e şi problema mea, m-ai stârnit din nou după ce abia te uitasem

Ea: ook

Ea: mea culpa,bene asa?

Eu: Târziu, tare târziu, păsărică mică

Ea: da interesant ma mai alinti tu...

Eu: Well, I like that part of you

Eu: Apropo de mesajul trimis azi şi de bărbăţie, poţi spune ce înseamnă pentru tine "bărbat adevărat"_

Ea: na acuma mai zi si tu ceva,altceva innafara de acest subiect ...nobil

Eu: În afară de acest subiect, îmi pare rău dar nu avem chestii comune

Ea: na cum vrei tu...

Eu: So...? Ce înseamnă pentr utine "bărbat adevărat"?

Eu: Pentru tine*

Eu: Ca să ştiu dacă mă încadrez

Ea: am sa ma gandesc sa iti trimit cat mai repede ceea ce ins pt mine a real man

Ea: not now

Ea: ca de abea ma ascund de sefu

Ea: butonez cam pe furis si ...na

Ea: dar fac tot pos si-ti trimit

Eu: No bine...

Eu: Poţi intra pe site-ul ăla şi să pui replica acolo, am să pun acum un post cu discuţia asta şi poţi pune comentariu

Ea: mai mai

Aşadar, draga mea, Laura, aştept să aflu de ce nu sunt eu bărbatul ideal...

Born to be dumb

Din ciclul "amintirile mă chinuieşte", o "convorbire" purtată între mine şi o dulce domnişoară care suferă rău de tot cu mansarda, atât de rău încât după ce a venit din celălalt capăt al ţării să îl vadă pe prietenul meu Radu şi după ce acesta nu i-a acordat atenţie nici cât unei muşte, drăguţa m-a sedus (şi nu a fost deloc greu, e bună cu draci, but something like this). Evident, cum nu refuz nici o ocazie, m-am aprins, dar abia apoi am observat eu ce îi poate capul drăguţei. Trebuie să mai luaţi în calcul şi faptul că ea are 31 (!!!) de ani (şi se comportă la nivelul unei puştoaice de 17). Nu mai povestesc toată tărăşenia prin care ea îmi spunea că are un copil şamd, am făcut numai un rezumat; copilul, mi-a spus ea târziu într-un mail, nu există defapt ci "a murit la câteva luni". În fine, Laura este dusă cu capu' rău de tot (dar nu pot nega faptul că am fost destul de topit după ea; poate reuşesc să scanez o poză sau să fac rost de una) şi aşa cum puteţi vedea din rândurile ce urmează:



Ea: Ce mai faci măi? Nu mai fi supă pe mine,nu are rost.Hai la Ensiferum pe 21 Aprilie in Budapesta..Will be perfect..şi vreau să ne împăcăm,în sensul de a rămâne ff buni amici.Hai nu fi botos de Botoşani şi mai dă şi tu un semn.Te-am tzucat,sper k şi tu,chiar dak mă cam urăşti puţin,ce-i drept...eu sper să îţi treacă şi ştiu k îţi va trece pt k mai ştiu k nu esti băiat rău,bine Altab?

Eu: Nu te urăsc. Presupun că Laura eşti. Radu nu trebuia să dea nr ţie, dar lasă. Altab e drept rezervat numai lui. Nu vreau să ne împăcăm, nu vreau nici să te mai văd vreo dată. Poate un futai amical n-ar fi stricat pt că eşti bună, dar tu ai mari probleme cu capul, fata mea şi în plus, nu obişnuiesc să mă hrănesc cu resturi de la masa prietenilor mei. Din fericire am aflat la timp cine eşti şi mai mult nu vreau să ştiu de tine. Uită-mă te rog, eu te uitasem deja, vis urât!

Ea: Păcat k vorbeşti aşa pătimaş(moi?),dar poate merit lucrul acesta,însă nu chiar aşa..degeaba spui k nu mă urăşti k din tonul tău(ăla din sms?) răzbate atâta ură k mă sperii.Şi înk ceva măi Teo,eu am zis k aş vrea să ne împăcăm pt a redeveni amici(which we never were...),nu altceva,deci în sensul acesta nu să mă iei drept rest d la masa prietenilor(drept, nici de scobitoare n-ar fi bună, da' tot aş fute-o).Şi nu mai zi k am probl cu capu k mă superi(no shit, Sherlock!),chiar dak nu-ţi pasă dar nu am chiar aşa probl cum unii cred,mai las şi forţat impresia astauneori pt k nu am încotro.. (prietenul meu imaginar crede că ai probleme cu capu'... Evident că nu are încotro, uneori nu se mai poate stăpâni, that's what crazy people do, right?)oricum nu vroiam altceva decât să mai pove din când în c.,dar se pare k eşti d piatră şi mult prea dur cu mine şi nu merit asta pt k deşi spui k şti verzi şi uscate despre mine, dar din păcate nu şti nimic.Mă doare k mi-ai vb.astfel,mă repet..chiar nu am vrut să t sup în halul ăsta,oare e posibil să t fi înrăit ăntr-atât?..îmi cer scuze atunci şi..nuam să t mai deranjez(slavă Domnului).Eu am încercat.Pa.

Umor

De ceva vreme mă delectez cu bloguri interesante ale unor persoane foarte amuzante şi se pare bine intenţionate. Unul dintre cei care îmi fac zilele de serviciu mai uşoare, e Nenorocitu', mai sunt şi alţii, cei educativi ca Zoso.
Dar data asta mă interesează să vorbesc despre comedie, având în vedere că Nenorocitu' se dă comedian şi chiar are referinţe. Mi-ar plăcea să amintesc de comedianţi geniali cum ar fi WC Fields, George Carlin, Steve Wright (ultimii doi, menţionaţi şi de Nenorocitu'). WC Fields, a fost unul dintre primii comedianţi adevăraţi, care se baza nu pe mimică, gesturi şi alte comicării de genul ăsta (vezi Mr. Bean sau BaldyMan) ci pe cuvinte, pe jocuri de cuvinte de genul "Who is the scoundrel that took the cork off my breakfast?". Foarte multe idei interesante a avut, care cu timpul au fost împrăştiate pe cale orală în toată lumea ajungând să fie foarte cunoscute. Vorbe de duh de-ale lui WC Fields găsiţi aici.

Vremuri

Citeam zilele trecute un blog despre vremurile vechi, despre anii în care majoritatea celor de vârsta noastră eram mai fericiţi. Eu cel puţin ştiu că eram. Eram copil şi locuiam în centrul oraşului într-o casă închiriată de părinţi. Alături aveam un parc în care tata ne dădea pe mine şi pe fratele meu cu sania iarna, iar vara ai mei se plimbau de mână. În după-amiezele plicticoase de vară, cât timp ai mei erau la servici, obişnuiam cu fratele meu să sărim gardul în acel parc să ne plimbăm, să ne tăvălim prin iarbă. Heh, vremuri. Clasele primare, cu bastonaşele şi liniuţele, plus riglele luate peste mână de la ai mei pentru că nu scriam caligrafic. Apoi mutarea la bloc între betoanele cartierului oribil în care locuiesc şi acum. Şi ce ar fi putut face băieţelul acela pierdut printre blocuri şi unităţi militare decât să crească aşa cum poate. Slujbele părinţilor prea solicitante, timp pentru plozi prea puţin. Terminate opt clase cu brio, premint în aproape toţi anii şi apoi, surpriza liceului. Neplăcerea de a merge să vezi 24 de tipi care îţi sunt colegi şi printre care nu vezi decăt un chip familiar. Fostul meu coleg de bancă din liceu, Dragoş (aka Sick-Boy, încă i se mai spune aşa, poreclă pe care i-am dat-o după ce am văzut prima dată Trainspotting). Beţii, descoperirea senzaţionalului animal care este femeia. Relaţii, nopţi pierdute cu fufe sau cu tipe pe care le iubeam. Slujbe pe ici, pe colo, ba la ceva fiţiucă locală, ba la cotidian, ba la tipografii. Au trecut astfel 6 ani de lucrat în presă. Hehehe, "marele ziarist" / scriitor a ajuns la anii de acum, lucrează aiurea la o firmă de automatizări unde cică e director de imagine, dar de ceva vreme e secretară.
Poate că până la urmă toate s-au aşezat bine sau poate că nu, dar nu pot să nu îmi amintesc de toate lucrurile frumoase de care am avut parte în copilărie şi de care nu mai am parte acum. De casa bunicilor iarna, la tăiatu' porcului, la plimbare în grădina publică de lângă vechea casă, alături de părinţi, la săruturile furate pe scara blocului la 15 ani, la chiulurile din liceu şi la prietenii de atunci.