Food for soul

Pentru aceia dintre voi care au obieciul tampit de a mai si gandi din cand in cand va propun sa vizitati un site pe care eu personal il gasesc fascinant prin prisma continutului.
http://www.ted.com
Daca nu aveti rabdare sa frunzariti continutul, va recomand
http://www.ted.com/index.php/talks/view/id/202
ca un exemplu a ce puteti gasi aici.

(Hint: relevanta determina marimea videoului pe prima pagina. Cool, eh?)

Utile?

Pentru că tot m-am legat de cei de la Academia Caţavencu în postarea anterioară, am şi o chestie interesantă, aflată de la ei. În numărul de săptămâna trecută, la rubrică de IT, au prezentat www.diacritice.com, site care permite celor ce au nevoie să transforme un text scris fără caractere speciale, în unul cu diacritice. Acum, părerea mea este că deşi este un lucru util, situl poate şi va fi folosit numai în scopuri mai puţin nobile, cum ar fi pentru prelucrarea referatelor luate de pe net (în cazul elevilor sau studenţilor) sau, în cazul cel mai trist, pentru prelucrarea materialelor luate de pe net, pentru a le publica apoi în tot felul de fiţuici cu pretenţii de ziare sau reviste. Cunosc şi eu, iar Caesar poate confirma, cazuri de "mari" ziarişti care îşi aleg subiectele de pe situri de doi bani cum ar fi HotNews (care la rândul lor fură ştirile din alte părţi) şi apoi semnează foarte mândri "Adriana Ramniceanu" sau "Dan Munteanu". Pe această cale le doresc să moară încet şi să nu îşi mai dea aere de ziarişti, ci să se mulţumească să vândă cartofi în piaţă.
În rest, stitul este destul de util dacă nu ai timp să buchisesti diacriticele pe tastatură şi vrei să îl scrii întâi fără pentru a-l posta apoi cu, aşa cum am făcut eu cu textul ăsta.
P.S. În tot textul, situl a greşit numai 6 cuvinte, ceea ce e destul de bine, cred eu.
Update: o altă chestie interesantă este că din câte îmi pot da seama momentan, situl este făcut de (sau gândit sau întreţinut sau oricum implică) ceva brăileni. Asta se vede foarte simplu în ceva bannere ce se află în partea de jos a paginii.

O întâmplare

M-am trezit cu o mare durere de cap pe o saltea îngustă, pusă direct pe podea. Camera în totală dezordine, cu rame de tablouri şi pânze lucrate pe jumătate îmi dădea impresia de cameră de cămin al unui student la arte plastice. Lângă mine, întinsă, aproape goală îşi savura somnul cel dulce de dimineaţă. Mi-am amintit ce s-a întâmplat aseară. Ne-am cunoscut în bar, am băut împreună destul de mult, dar nu cred că am făcut cunoştinţă. Cu alte cuvinte nu ştiam cum o cheamă pe femeia în a cărei casă mă trezisem. Fără a fi o frumuseţe ieşită din comun, avea acel magnetism ciudat, aproape animalic, visceral. Mi-a plăcut de cum am văzut-o dar ce mi-a plăcut şi mai mult a fost că ea a fost cea care a iniţiat o discuţie. Am vorbit despre multe, dar tot nu îmi amintesc acum numele ei.
S-a trezit şi ea şi somnoroasă s-a cuibărit la pieptul meu. Am aprins o ţigare pentru mine, una pentru ea. Am mai lenevit un pic în pat şi apoi a făcut cafea. Nu ne-am făcut promisiuni, nu am vorbit despre ce s-a întâmplat. Pur şi simplu ne-am cunoscut din nou în mica bucătărie, dar tot nimic despre nume.
După jumătate de oră, am plecat la servici. Nu ne-am făcut promisiuni, nu am stabilit când sau dacă ne mai întâlnim. A fost pur şi simplu o întâmplare şi nimic mai mult. Atunci de ce simt nevoia să o văd din nou? De ce aştept să vină seara pentru a merge din nou în acel bar?