O întâmplare

M-am trezit cu o mare durere de cap pe o saltea îngustă, pusă direct pe podea. Camera în totală dezordine, cu rame de tablouri şi pânze lucrate pe jumătate îmi dădea impresia de cameră de cămin al unui student la arte plastice. Lângă mine, întinsă, aproape goală îşi savura somnul cel dulce de dimineaţă. Mi-am amintit ce s-a întâmplat aseară. Ne-am cunoscut în bar, am băut împreună destul de mult, dar nu cred că am făcut cunoştinţă. Cu alte cuvinte nu ştiam cum o cheamă pe femeia în a cărei casă mă trezisem. Fără a fi o frumuseţe ieşită din comun, avea acel magnetism ciudat, aproape animalic, visceral. Mi-a plăcut de cum am văzut-o dar ce mi-a plăcut şi mai mult a fost că ea a fost cea care a iniţiat o discuţie. Am vorbit despre multe, dar tot nu îmi amintesc acum numele ei.
S-a trezit şi ea şi somnoroasă s-a cuibărit la pieptul meu. Am aprins o ţigare pentru mine, una pentru ea. Am mai lenevit un pic în pat şi apoi a făcut cafea. Nu ne-am făcut promisiuni, nu am vorbit despre ce s-a întâmplat. Pur şi simplu ne-am cunoscut din nou în mica bucătărie, dar tot nimic despre nume.
După jumătate de oră, am plecat la servici. Nu ne-am făcut promisiuni, nu am stabilit când sau dacă ne mai întâlnim. A fost pur şi simplu o întâmplare şi nimic mai mult. Atunci de ce simt nevoia să o văd din nou? De ce aştept să vină seara pentru a merge din nou în acel bar?