Thursday, January 31, 2008

Utile?

Pentru că tot m-am legat de cei de la Academia Caţavencu în postarea anterioară, am şi o chestie interesantă, aflată de la ei. În numărul de săptămâna trecută, la rubrică de IT, au prezentat www.diacritice.com, site care permite celor ce au nevoie să transforme un text scris fără caractere speciale, în unul cu diacritice. Acum, părerea mea este că deşi este un lucru util, situl poate şi va fi folosit numai în scopuri mai puţin nobile, cum ar fi pentru prelucrarea referatelor luate de pe net (în cazul elevilor sau studenţilor) sau, în cazul cel mai trist, pentru prelucrarea materialelor luate de pe net, pentru a le publica apoi în tot felul de fiţuici cu pretenţii de ziare sau reviste. Cunosc şi eu, iar Caesar poate confirma, cazuri de "mari" ziarişti care îşi aleg subiectele de pe situri de doi bani cum ar fi HotNews (care la rândul lor fură ştirile din alte părţi) şi apoi semnează foarte mândri "Adriana Ramniceanu" sau "Dan Munteanu". Pe această cale le doresc să moară încet şi să nu îşi mai dea aere de ziarişti, ci să se mulţumească să vândă cartofi în piaţă.
În rest, stitul este destul de util dacă nu ai timp să buchisesti diacriticele pe tastatură şi vrei să îl scrii întâi fără pentru a-l posta apoi cu, aşa cum am făcut eu cu textul ăsta.
P.S. În tot textul, situl a greşit numai 6 cuvinte, ceea ce e destul de bine, cred eu.
Update: o altă chestie interesantă este că din câte îmi pot da seama momentan, situl este făcut de (sau gândit sau întreţinut sau oricum implică) ceva brăileni. Asta se vede foarte simplu în ceva bannere ce se află în partea de jos a paginii.

Vreme buna



Dupa ceva discutii avute ieri, in care eram tare deprimat de faptul ca soarele a inceput sa apara din ce in ce mai des, astazi, de dimineata, Sonia, o domnisoara de nota 25, mi-a bagat pe nas doua poze facute de o cunostinta de-a ei tot ieri, in Vama Veche. Dupa cum bine puteti vedea, in Vama Veche, au aparut lebede. Ceea ce este deosebit de frumos si ma face sa sar in orice mijloc de transport ce ma poate duce acolo, dar pe de alta parte, ma gandesc la vara care este aproape si care odata cu caldura, va aduce si, de acum, obisnuitii tigani. Ocazie cu care, nu cred ca lebedele vor mai avea viata buna in Vama Veche, ba chiar nu cred ca vor mai avea viata deloc. Sfat pentru Catavenci: salvati si lebedele, da` nu asa cum ati facut cu Vama. Multumesc inca odata Soniei!

Monday, January 28, 2008

Erata

Datorita felului meu deosebit (de stresant) de a fi, domnisoara cu pricina nu a mai avut stare si nici nervi sa ma contrazica, asa ca s-a conformat si mi-a facut bucuria de a ma onora cu prezenta duminica dimineata, imediat dupa ce m-am trezit din betia regulamentara. Si bine a facut ca a venit, pentru ca mi-a facut o mare bucurie.
Cu o seara inainte (sambata), lupta cu sticlele si paharele a fost acerba si si-a lasat amprenta asupra budei, cazii si chiuvetei, dar tin sa subliniez faptul ca in desfasurarea evenimentelor, nicio sticla de tequilla nu a fost ranita si, de asemenea, pentru testele de anduranta fizica, nu au fost ranite animale mici si pufoase. Doar cele mari si pletoase (recte sarbatoritu`) au suferit 4 arsuri cu bricheta pe bratul drept, dar din (ne)fericire a supravietuit.
Multumim chiriasului ca nu a fost in oras sambata, facand posibila aceasta intalnire si nu ii multumim lui Traian care s-a suparat si a amenintat ca bate pe toata lumea.

Saturday, January 26, 2008

3, 2, 1... Fuck it!

Dupa o seara foarte draguta si educativa, in care am reusit sa degustam cativa litri buni de vodca si sa dezgustam cateva domnisoare, evident era cazul sa am o zi de tot cacatu` si asta nu oricum, ci asa, de dimineata. Evident ca domnisoara de care ziceam ca vreau sa o revad mi-a dar un mare flit si nu mai vine ca deh, se supara verisoara (la carei plod se boteaza), mama, tata, bunicii, catelu` si vreo doi vecini, daca vine la Braila. Cu aceasta mirifica ocazie, tinand cont de faptul ca diseara trebe serbat domnul Sorin, si de felul meu de a vedea/rezolva problemele, voi fi iar "intr-o stare avansata de crita". Acestea fiind scrise, lasati tequilla sa vina la mine.

Friday, January 25, 2008

Noutati (ne) interesante

Cum azi am avut ca de obicei timp de frecat motanu`, m-am jucat un pic cu setarile si am facut unele mici modificari de imagine. Ce-a iesit, vedeti si voi. E bine sau nu, problema voastra, mie deocamdata imi place asa. Cand ma plictisesc, voi accepta sugestii.

Cum sa fac sa fac ceva?

Uite ca am ajuns in imposibilitatea de a mai face ceva. Ceva interesant, ca treburi inutile pot face fara sa stau prea mult pe ganduri. Ceva interesant in perioada asta este sa ma gasesc cu o domnisoara un pic trecuta de prima tinerete (daca citesti asta, sa stii ca nu am vrut sa scriu, vocile m-au pus) care de la revelion incoace imi este tare draga *blush*. Faza de doi bani este ca reusim mereu sa fim in contratimp cu timpu`. Unul cu timpul celuilalt si cu planurile. Eu spre exemplu as putea merge uichendu` asta la Bucuresti sa ma vad cu dumneaei, numai ca are ceva pacoste de botez al unei rude si nu imi sta in caracter sa fiu acel "+1" la o petrecere (de obicei, eu fiind neinvitat asta nu m-a deranjat niciodata - a deranjat pe altii) si nici sa stau sa frec motanu` prin Berceni ca sa o astept pe ea sa se termine chestia. In plus sunt intr-o pana de bani mai ceva ca a americanilor dupa caderea bursei din 1929. Asta ca sa nu mai spun de faptu` ca ar putea sa vina ea la Braila, ca doar nu e musai sa stea la respectiva petrecere pana pleaca si gazdele si are si ceva tren pe la ora 19 (ora dupa care se stie ca orice petrecere de botez degenereaza si ea nu este "genu` ala de tipa"). Asa ca ce dracu` te faci, Altare, cand ti-i dor de o domnisoara si dumneaei pare ca ar vrea sa te vada (asta imi spun tot vocile) cel putin la fel de mult? Poi, momentan nu pot decat sa duc tratative la telefon si on-line. Va anunt cum iese pana la urma.

Thursday, January 24, 2008

Pana mea de idei


Sunt un pic frustrat de faptul ca prietenul meu Cezar s-a apucat de bloguit si are niste subiecte destul de interesante, iar eu habar n-am despre ce sa mai scriu.
Poate doar despre faptul ca sunt din ce in ce mai convins ca nu mai am ce face in Braila. Barurile sunt goale mereu, in afara de 2-3 betivi "standard", pe care ii gasesti mereu acolo, indiferent de ora, zi, anotimp, tipele interesante s-au facut toate studente (parca s-au vorbit, frate!), iesitu` cu Sorin, imi dauneaza si mai tare (daca asta e posibil) vietii sociale, la servici stau toata ziua si nu fac mai nimic (iar plata e pe masura)...
Ma plictisesc de imi vine sa imi iau campii! Help, someone... Anyone?!

Friday, January 11, 2008

Here I cum again

Noah, cum o mai trecut un an aiurea, an in care am ars-o dubios ca de obicei, a venit vremea sa raportez cui nu citeste blogu` asta cam care ar mai fi treaba cu Altaru`.
Asadar:
NU S-A MAI INTAMPLAT NIMIC INTERESANT!
Cam atat pentru azi, multumesc pentru atentie.